Certurile din familie afecteaza dezvoltarea copiilor

O cearta minora intre doi adulti poate fi un factor de stres pentru un copil. Afla in ce mod tulbura conflictele dintre parinti echilibrul emotional al viitorilor “oameni mari”. Un copil care traieste intr-un mediu ostil, in care domnesc tensiunea si certurile parintilor, prezinta riscul de a ajunge un adult traumatizat, sustin psihologii. Aceasta deoarece, pana la varsta de 18 ani, parintii reprezinta singurul punct de reper. Potrivit psihologilor, situatia ideala este aceea in care certurile dintre adulti nu au loc in prezenta copiilor. Insa, de cele mai multe ori, unele discutii in contradictoriu izbucnesc spontan si, inevitabil, copiii devin martori nevinovati. Desi in aparenta par banale, astfel de situatii, repetate frecvent, genereaza in timp sentimente de teama si de incertitudine care influenteaza negativ evolutia la varsta adulta, scrie Adevarul.

GRADINITA NU ESTE A DOUA SCOALA !

Noile cercetări în domeniul psihologiei infantile arată că bombardarea preşcolarilor cu informaţii care depăşesc capacitatea lor de înţelegere poate avea efecte inverse celor anticipate de părinţi.

Curiozitatea şi creativitatea, esenţiale pentru învăţarea pe termen lung“Părinţii stresaţi sunt atât de dornici să îi înveţe cât mai multe lucruri pe copiii lor, încât ajung să le citească cărţi bebeluşilor încă de când aceştia se află încă în burtă mamei. Tot părinţii îi presează pe institutori să transforme grădiniţa sau creşa într-un soi de şcoală”, cred experţii specializaţi în psihologia copilului, citaţi de slate.com. Mai mulţi părinţi, educatori sau chiar politicieni interesaţi de sectorul educaţional din Statele Unite ale Americii se întreabă dacă cei mici nu ar trebui lăsaţi să facă “propriile lor descoperiri”, în loc să fie forţaţi să studieze anumite materii la vârste extrem de fragede. “Nu ar trebui ca celor mici să li se permită să exploreze ceea ce-i înconjoară, să întrebe, să se joace şi să facă propriile lor descoperiri? Poate că integrarea într-un mediu instituţional îi ajută pe copii să dobândească competenţe, dar curiozitatea şi creativitatea sunt lăsate deoparte, iar aceste abilităţi sunt chiar mai importante pentru învăţarea pe termen lung”, afirmă aceştia.Vorbind despre situaţia din România, unde Noua Lege a Educaţiei prevede învăţământul obligatoriu de la 6 ani, Daniela Gheorghe, psiholog şi reprezentant al României în Consiliul Europei pe probleme de protecţia copilului, crede că această vârstă e destul de nepotrivită pentru a începe şcoala “serios”. “Jocul se diminuează într-un cadru instituţionalizat, unde copilul dobândeşte şi alte instrumente de învăţare. Poate ar fi potrivită vârsta asta dacă s-ar crea condiţii speciale, manuale şi un mobilier adaptate vârstei lor, o curriculă care să nu le ofere şi să le ceară mai mult decât pot“, spune psihologul.
Peste Ocean, două proiecte de studii referitoare la educaţia timpurie şi la rolului ei în dezvoltatea cognitivă a copiilor au fost demarate de profesorii de psihologie de la două două mari universităţi americane (MIT, şi Berkeley), în parteneriat cu revista “Cognition”. Împreună,aceştia pledează pentru ca grădiniţa şi creşa să NU devină o ,,a doua şcoală”, ci să-şi păstreze statutul iniţial: locurile în care cei mici interacţionează unii cu ceilalţi prin joacă sau prin activităţi în aer liber, descoperind pas cu pas lumea care îi înconjoară. Ei speră să găsească cât mai multe argumente în favoarea teoriei lor.

“Răspunsurile de-a gata” nu sunt un bun start în descoperirea lumii “Ceea ce învaţă de la un educator îi poate ajuta pe copii să formuleze un răspuns mult mairapid, învăţat, dar îi determină să nu mai fie interesaţi în a afla lucruri noi sau în a găsi ei înşişi soluţii sau răspunsuri spontane şi originale” , afirmă experţii implicaţi în proiect. Ei susţin că o asemenea reacţie în cazul preşcolarilor e provocată de teama de a greşi şi de a nu oferi un răspunsul “corect” sau, pur şi simplu, de garanţia că oricum îl vor afla de la cineva avizat.

Profesorul Laura Schulz (MIT), asistată de studenţii ei, a observat modul în care copii de 4 ani au aflat despre o nouă jucărie alcătuită din patru tuburi, fiecare dintre acesta având o mică surpriză în interior (o oglindă ascunsă, o imagine etc). Unui grup de copii, psihologul le-a stârnit interesul prin afirmaţia: “Tocmai am găsit această jucărie!”. Accidental, experta a scăpat jucăria de mai multe ori pe jos. Copiii au putut vedea astfel că jucăria de formă tubulară e ca un fel de “Kinder cu surprize”. Preşcolarii au fost curioşi să vadă cum e alcătuită, au început să o dezasambleze şi să mute componentele dintr-un tub în altul. Cu cealaltă grupă, psihologul a aplicat metoda tradiţională didactică. “Am de gând să vă arăt cum funcţionează jucăria mea. Uitaţi-vă la asta!”, le-a spus ea copiilor, după care a luat fiecare tub în parte şi i-a dezvăluit surpriza din interior, după care i-a lăsat pe cei mici să o manevreze. REZULTATUL: Copiii din primul grup s-au jucat mult mai mult, au descoperit ei înşişi cum funcţionează jucăria. Colegii lor, familiarizaţi deja cu instrucţiunile de folosire, s-au dovedit mai puţin curioşi în a se juca sau a jongla cu elementele fiecărui tub şi au abandonat repede noul obiect.

Psiholog: părinţii îşi revarsă propriile frustrări asupra copiilor, deveniţi “executanţi“Psihanalistul Alfred Dumitrescu are o explicaţie pentru tendinţa de a “îmbuiba copiii cu informaţii” de la vârste fragede. El crede că părinţii îşi transferă propriile temeri asupra micuţilor. “E vorba de anxietatea părinţilor. D e aceea, ei le oferă toate instrumentele şi echipamentele necesare, uneori exagerând, pentru a le asigura copiilor ceea ce ei numesc «succesul în viaţă». E un fel de cursă a alarmărilor: cinci limbi străine , cursuri de informatică, balet, înot”. Riscul major e că cel mic devine un simplu executant al unui scenariu creat de alţii şi aşa va fi şi mai târziu, în calitate de adult” . Tocmai pentru a preîntâmpina această situaţie, expertul le dă un sfat părinţilor: “Acordaţi copiilor voştri un timp pentru a pierde timpul: de a visa, de a călători cu mintea în universul poveştilor, de a crea situaţii ipotetice”. (Sursa materialului gandul.info)

Care este rolul parintilor în întelegerea emotionala a copiilor?

În primul rând parintii trebuie sa îi ajute pe copii sa înteleaga cuvintele care exprima emotii. Cuvintele referitoare la emotii pun probleme copiilor, deoarece se refera în parte la stari emotionale neobservabile.Aceste stari interne au uneori caracteristici perceptuale (expresii faciale) sau comportamente emotionale (plânsul) ceea ce permite adultilor sa mentioneze lacrimile când prezinta unui copil eticheta verbala „trist”. Oricum achizitia sensului cuvintelor ce exprimaemotii nu implica doar învatarea caracteristicilor perceptuale, ci si învatarea proceselorinterpretative ce presupun legarea starilor emotionale interne de situatii.Cu alte cuvinte, în conversatiile zilnice copilul aude nu doar referirile directe la emotii, ci si interpretarile acestora prin conectarea emotiilor cu interactiunile sociale. Aceste interpretari apar când se utilizeaza propozitii explicative de catre copii si sunt foarte importante deoarece prezinta teoria implicita si împartasita social pe care o are copilul despre cauzele emotiilor.Din perspectiva socializarii limbajului, dezvoltarea si utilizarea limbajului emotiilor în conversatii zilnice este legata si întareste organizarea relatiilor interpersonale, a reglarii si exprimarii emotionale.Mai târziu, socializarea emotiilor se combina cu socializarea genului, adica socializarea fetelor pune accent pe relatiile interpersonale si expresivitatea emotionala, iar socializarea baietilor pe autonomie si putere.

Aceste orientari diferite sunt legate de modalitatile de conversatie ale parintilor cu copiii si de modurile diferite de interactiune dintre genuri.Congruent cu aceste rezultate, se propune – pentru sublinierea consecintelor si a cauzelor emotiilor la baieti – ca mamele sa îi orienteze spre rezolvarea problemelor emotionale si spre controlul emotiilor. În schimb, mamele trebuie sa încurajeze fetele sa se focalizeze pe starile si reactiile emotionale în sine si sa manifeste o abordare interpersonala ce implica receptivitate emotionala.Trebuie mentionat ca nu toate studiile au gasit diferente în socializarea parintilor cu fetele si baietii, în frecventa conversatiilor dintre parinti si copii despre emotii, sau în utilizarea etichetelor si a explicatiilor în aceste conversatii.Oricum se pare ca tratamentele diferite ale parintilor fata de baieti si fete descresc odata cu cresterea copiilor, ceea ce înseamna ca o mare presiune pentru socializarea genului si emotiilor are loc în copilaria timpurie.

Ce pot face parintii si cadrele didactice?
- Ajutati copiii sa experimenteze niveluri moderate ale emotiilor pentru a fi capabili sa construiasca scenarii sociale despre emotii, deoarece la început ei reflecta si fac judecati despre propriile emotii si apoi generalizeaza aceste judecati si pentru emotiile celorlalti.- Organizati un moment numit „timpul simtirii” care va implica discutarea despre legatura dintre emotiile primare. Scopul acestui moment este de a-i lasa pe copiisa vorbeasca despre cauzele emotiilor, despre ce anume fac când exprima aceste emotii, care sunt consecintele acelor emotii, cum cred ei ca pot depasi aceste emotii si ce cred ei ca poate face celalalt copil. Când copiii realizeaza legaturile dintre emotii si gândire, ei înteleg ca modul în care se simt se datoreaza într-o mare masura gândurilor pe care le au.- Lasati-i pe copii sa înteleaga ca toate emotiile sunt acceptabile si valide, ajutându-i sa distinga între emotii si modul lor de exprimare (ex.: „e normal sa fii trist când cineva te loveste”). Validând emotiile copiilor creste încrederea acestora în a se exprima în acelasi mod în situatii similare.(Ghidul a fost creat în cadrul proiectului „Cum pot educatorii si parintii sa contribuie ladezvoltarea sociala si emotionala armonioasa a copiilor, fete si baieti?”, finantat de catreUNICEF România si Centrul Parteneriat pentru Egalitate din fonduri primite de la Fundatia pentru o Societate Deschisa.

mai multe despre gasiti in GHIDUL incarcat in partea stanga de jos a site-ului ( il puteti descarca  in format PDF)