CADRU NATURAL

Cadru natural orasul Tg.Bujor

Oraşul Târgu Bujor este situat în partea central-estică a judeţului Galaţi, la 53 km distanţă de municipiul Galaţi şi la 52 km distanţă de municipiul Bârlad. Este situat în Colinele Covurluiului, în lunca pâraielor Chineja-Bujor, traversat de fiecare din acestea pe câte 2 km, care-i separă intravilanul în 3 părţi (Târgul, în V, centru şi Golăşei, în E). Intravilanul se extinde şi pe dealurile Bujorului, Jirului şi Piscu Oului. Acesta este alcătuit din pietrişuri şi nisipuri cu intercalaţii de argile, caracterizat prin paralelismul dealurilor şi văilor cu direcţia nord-sud. Văile au fundul plat, destul de larg şi mlăştinos. Se remarcă şi văi cu versanţi abrupţi care sunt supuşi puternic degradării la torente.Temperatura medie anuală a aerului este de 9,6 C. Se află în bazinul hidrografic Prut, principalele ape fiind Chineja, Bujor, Covurlui şi Roşia. Specific dealurilor şi podişurilor Moldovei, acestea au scurgere predominantă în sezonul de primăvară şi viituri în timpul verii şi al toamnei. Cea mai importantă apă curgătoare din zonă este pârâul Chineja, care se varsă în lacul Brateş. Dintre apele stătătoare menţionăm două lacuri cu suprafeţe de 5 ha, respectiv 4 ha. De-a lungul pârâului Chineja se desfăşoară un şes format din terase locale de luncă, ce conţin plantaţii de salcie şi plop.Are două sate componente: Moscu şi Umbrăreşti, împreună cu care deţine 7486 locuitori. Suprafaţa oraşului Târgu Bujor este de 2,7 km² de la N la S, iar populaţia este de 5001 locuitori.Zona este dominată de terenuri agricole, culturi de câmp şi culturi de viţă de vie, pajişti puternic modificate de firuţa cu bulb, peliniţă şi bărboasă. Vegetaţia arborescentă e alcătuită din păduri de salcâm şi păduri de stejar.Zona este cunoscută pentru Podgoria “Dealurile Bujorului”. Deşi regiunea are o îndelungată tradiţie în cultura viţei-de-vie, podgoria ″Dealu Bujorului″ este de curând denumită cu acest apelativ, ca urmare a înfiinţării Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Bujoru. Podgoria Dealu Bujorului este situată pe dealurile paralele cu apa Prutului şi are, în prezent, aproape 4000 ha de viţă-de-vie şi cuprinde centrele viticole Bujoru, Smulţi, Oancea şi Bereşti. În podgorie se cultivă: 

  • 1. soiuri de viţă-de-vie pentru producerea vinurilor roşii de calitate superioară: Merlot, Cabernet Sauvignon, Fetească neagră, Băbească neagră;
  • 2. soiuri pentru producerea de vinuri de consum curent: Fetească regală, Aligoté;
  • 3. soiuri pentru producerea de vinuri albe de calitate superioară: Fetească albă, Riesling italian, Muscat Ottonel, Sarba (la Bujoru, Bereşti şi Smulţi, pe terenuri mai puţin fertile);
  • 4. soiuri de masă: Chasselas Doré, Muscat de Hamburg, Coarna neagră.
Reclame

Discuție

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Accesari blog

  • 67,151 vizite

METEO GALATI

Find more about Weather in Galati, RO

Personalitatile orasului Tg.Bujor

Lascăr Catargiu (1821 – 1899) – proprietar al moşiei Ventureşti
Eremia Grigorescu (1863 – 1919) – general, comandant al Armatei I Române
Grigore Hagiu (1933 – 1985) – poet
Gheorghe Damaschin (1886-1970) – inginer de mine
Gheorghe Buzoianu (1901-1974) – medic

Free counters!

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 5 urmăritori

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: